O noua tragedie a avut loc în timpul raliului din Dakar. Un mecanic francez a murit într-un accident în care a fost implicat un vehicul de asistenţă şi o camionetă locală.
Potrivit autorităţilor, accidentul a avut loc la kilometru 234. Şoferul maşinii aparţinea echipei PH Sport, Quentin Lavalee, din Franţa, şi a decedat în impact. Avea 20 de ani.
Pasagerul său, belgianul Maxime Frere, a fost rănit şi a fost transportat la spitalul din Jeddah, Arabia Saudită. Era conştient.
GYENES, LOCUL 43 ÎN ULTIMA ETAPĂ A RALIULUI DAKAR. EL A ÎNCHEIAT COMPETIŢIA PE POZIŢIA 40
Sportivul Emanuel Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a ocupat locul 43 în ultima etapă a Raliului Dakar, vineri, cursă pe distanţa de 516 kilometri, desfăşurată între Bisha şi Jeddah.
La clasa Original by Motul (fără asistenţă tehnică), Gyenes a ocupat locul patru.
Românul a încheiat competiţia pe poziţia 40 în clasamentul general la moto şi pe locul 5 la general la Original by Motul. Raliul Dakar a fost câştigat la moto de britanicul Sam Sutherland.
Anul trecut, Gyenes a încheiat Raliul Dakar pe locul 23 la general la moto şi pe 2 la Original by Motul.
Citește și