CFR Cluj – Pyunik Erevan, returul primei faze preliminare a Ligii Campionilor, este transmis în direct de către Prima Sport 1, miercuri, 13 iulie, de la ora 21:30. Eventualele goluri, ratări sau alte acţiuni importante ale jocului vor fi redate în regim live video de către site-ul www.primasport.ro. De asemenea, partida poate fi urmărită şi prin intermediul platformei PrimaPlay.ro.
Campioana României a dezamăgit în meciul tur de la Erevan, care s-a terminat 0-0. Ardelenii au avut o posesie superioară de 55 % faţă de 45 % şi un raport categoric, în favoarea lor, al şuturilor la/pe poartă în comparaţie cu armenii: 12 şuturi la poartă faţă de doar două, respectiv 5 execuţii cadrate faţă de doar una.
Citește și
Dacă îi vor elimina pe armeni, CFR Cluj va evolua în turul II preliminar cu Dudelange. Luxemburghezii au trecut de campioana Albaniei, FK Tirana, cu o dublă victorie, 1-0 şi 2-1.
Dudelange, un nume care provoacă amintiri de coşmar în Gruia
Echipa lui Dan Petrescu a suferit două înfrângeri umilitoare, 2-3 şi 0-2, în sezonul 2018 - 2019, în play-off-ul Europa League şi cu siguranţă vrea să îşi ia revanşa în faţa luxemburghezilor. Dudelange este campioana Luxemburgului şi a câştigat titlul de 16 ori.