Adrian Ilie a primit sentinţa, după ce a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.
Fostul mare fotbalist al Valenciei şi al Stelei a primit 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce a condus sub influenţa băuturilor alcoolice în iulie 2023, potrivit Adevărul.
Citește și
Mai exact Adrian Ilie a fost tras pe dreapta de poliţişti, iar aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este chiar pragul pentru care se întocmeşte dosar penal.
Fostul jucător va fi monitorizat de autorităţi vreme de doi ani, timp în care trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune Braşov, dar şi să anunţe schimbarea domiciliului sau orice deplasare depăşeşte 5 zile, conform sursei menţionate mai sus.
Pe lângă această sancţiune, Adrian Ilie a primit şi o amendă în valorare de 1.500 de lei, care reprezintă cheltuielile de judecată.