Real Madrid o întâlneşte pe Borussia Monchengladbach, miercuri, de la 22:00, în direct pe Look Sport+, într-un meci în care doar victoria asigură calificarea galacticilor în optimile Champions League.
Zinedine Zidane a vorbit despre importanţa partidei cu gruparea din Germania, precizând că nu ia în calcul altă variantă decât victoria. Zidane spune că nici nu se gândeşte să joace în Europa League şi a refuzat să comenteze posibilitatea de a fi înlăturat în cazul unei înfrângeri.
Citește și
"E un meci important. Ştim ce ne dorim: cele trei puncte şi să câştigăm grupa. Avem doar asta în gând. Toate meciurile sunt imporante şi e o oportunitate imensă să arătăm cine suntem ca echipă.
Nu mă gândesc la eliminare, ci doar la a trece în faza următoare. Ne pregătim pentru un meci mare. Avem cu siguranţă probleme, dar sunt optimist şi vom face totul pentru cele trei puncte.
Nu mă gândesc deloc la Europa League, ci doar la calificare şi asta e tot. Iar jucătorii gândesc la fel.
(Dacă vor fi eliminaţi) Clubul va face ce trebuie să facă. Eu mă gândesc doar la acest meci. Iar apoi clubul va decide. Nu mă gândesc la aceste lucruri", a declarat Zidane într-o conferinţă de presă.
Brazilianul Casemiro au vorbit la conferinţa de presă despre partida cu trupa germană, precizând că se simte ca înaintea unei adevărate finale. Real Madrid riscă să ajungă în premieră în Europa League, iar spaniolii se întreabă dacă nu cumva galacticilor le-ar conveni mai mult să încheie pe locul 4 în grupă, dacă calificarea în optimile UCL nu ar fi posibilă. Casemiro a precizat însă că deşi nu îşi doreşte acest scenariu, Real Madrid va lupta pentru câştigarea Europa League, în cazul în care va trebui să joace în a doua competiţie continentală.
"Nici măcar nu ne gândim la această posibilitate! Ştiu că e posibil, dar dacă nu putem califica în Liga Campionilor vom dori să jucăm în Europa League şi să o câştigăm! Ne gândim doar la victorie pentru că acest club e obşnuit să câştige trofee", a spus Casemiro.
Casemiro: "Ştim că e o finală şi vom da totul"
"Suntem în faţa unui meci foarte important. Toţi ştim că e o finală şi aşa vom aborda partida. Nu e necesară întrebarea (dacă ar fi un eşec eliminarea din Champions League). Vom da totul, este un meci dificil, dar ţintim doar victoria! Dacă învingem suntem calificaţi.
Este cel mai important meci al anului şi ne gândim doar la asta. Avem un adversar pe care îl respectăm, dar depindem doar de noi", a spus Casemiro.
Grupa B
Monchengladbach se califică dacă nu pierde cu Real sau dacă Şahtior şi Inter fac egal. Monchengladbach câştigă grupa în cazul unei victorii la Madrid şi are asigurat cel puţin locul 3.
Şahtior se califică dacă o învinge pe Inter sau dacă ambele partide se încheie la egalitate. Şahtior câştigă grupa dacă o învinge pe Inter, iar Monchengladbach nu câştigă la Madrid.
Şahtior încheie grupa pe ultimul loc dacă pierde iar Real face cel puţin egal.
Real Madrid se califică sigur cu o victorie cu Monchengladbach sau cu un egal, dacă Şahtior pierde meciul cu Inter.
Inter se califică dacă o învinge pe Şahtior, iar meciul Real - Monchengladbach nu se termină egal. Dacă nu câştigă cu Şahtior, italienii vor ocupa ultimul loc în grupă.
22:00 - Real Madrid - Borussia Mochengladbach - Look Sport +
Real Madrid vs Mönchengladbach, echipele probabile
- Real Madrid: Courtois - Vázquez, Varane, Ramos, Mendy - Modrić, Kroos, Casemiro - Vinícius, Benzema, Asensio;
- Mönchengladbach: Sommer - Lainer, Elvedi, Ginter, Wendt - Kramer, Neuhaus, Lazaro, Stindl, Thuram - Pléa;
22:00 - Inter Milano – Şahtior Doneţk - Look Sport
Inter Milano vs Şahtior Doneţk, echipele probabile
- Inter: Handanovič - Škriniar, De Vrij, Bastoni - Hakimi, Barella, Brozović, Vidal, Young - Lukaku, Martínez;
- Şahtior: Pyatov - Dodô, Bondar, Vitão, Matviyenko - Marlos, Stepanenko, Kovalenko - Tetê, Dentinho, Taison