Antrenorul Xavi Hernandez consideră că FC Barcelona a pierdut două puncte în meciul cu FC Sevilla, scor 1-1, subliniind că echipa catalană a dominat meciul.
"Cred că am pierdut două puncte pentru că meritam să câştigăm, am dominat meciul. În prima repriză am jucat foarte bine, cu personlitate, ne-am respectat planul de joc.. Nu am avut noroc. Echipa se îmbunătăţeşte şi sunt mândru de ea, chiar dacă nu îmi place această remiză, pentru că Barca este făcută să câştige.Această echipă a Barcei se apropie de Barca pe care o vreau, curajoasă şi ofensivă", a declarat Xavi.
Citește și
Formaţia FC Barcelona a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul restanţă din etapa a patra a campionatului Spaniei, disputat, marţi, în deplasare, cu FC Sevilla.
Pentru FC Barcelona a marcat Araujo, în minutul 45, iar pentru FC Sevilla a punctat Gomez, în minutul 32.
Din minutul 64, FC Sevilla a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Kounde.
FC Sevilla ocupă locul 2 în clasament, cu 38 de puncte, iar FC Barcelona este pe 7, cu 28 de puncte.