Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat Cupa României Betano, învingând la lovituri de departajare, cu 5-4, echipa Universitatea Cluj în finala competiţiei, disputată la Sibiu.
Viitorul lui Cristiano Bergodi pe banca covăsnenilor este incert, iar antrenorul a anunţat că urmează discuţii cu cei din conducere.
Citește și
”Vom vedea cu oamenii de conducere ce va fi, discutăm zilele următoare. Eu sunt fericit, e un club tânăr, am cucerit trei trofee.
Nu am nicio ofertă aşa importantă, dar vom discuta. Nu pot să spun nimic. Europa e o provocare, am făcut ceva bun anul trecut, am mers mai departe un tur preliminar.
Băieţii pot juca şi anul acesta în Conference League, apoi Supercupa. Ar fi frumos o întâlnire cu Gică Hagi. Dar nu pot să spun nimic, vom avea o discuţie.
Cei de aici s-au comportat foarte bine din toate punctele de vedere, nu pot să spun nimic de rău despre ei”, a spus Bergodi, la finele partidei.