România câştigă în faţa Armeniei, cu scorul de 1-0, cel mai important meci al acestei campanii de calificare. Alexandru Mitriţă a marcat unicul al confruntării de pe Ghencea, în faţa unei asistenţe de 13.576 fani, pe noua arenă, care nu a mai găzduit de 12 ani prima reprezentativă.
Vlad Chiricheş, stâlpul din defensiva lui Mirel Rădoi, a fost prezent la declaraţii de după meci şi s-a arătat mândru de evoluţia sa şi a colegilor săi.
„A fost din nou un meci de sacrificiu, determinare, am reuşit să-l câştigăm şi suntem pe locul doi. Suntem fericiţi şi sperăm să continuăm aşa şi în noiembrie. Am primit multe critici, adevărate, dar am reuşit să ne ridicăm nivelul de joc şi asta ne-a adus unde suntem. Suntem un lot puternic, după meciurile mai nefericite am reuşit să strângem rândurile, am reuşit să fim mai motivaţi, să ne dorim mai mult. Ne dorim să câştigăm ultimele două jocuri”, a declarat Chiricheş.
Citește și