Vlad Chiricheş (34 de ani) a trecut cu bine peste o nouă accidentare şi a revenit în angrenajul celor de la FCSB, acolo unde are evoluţii extrem de solide.
Experimentatul fundaş este văzut ca o soluţie pentru EURO 2024. Impresarul Florin Vulturar consideră că jucătorul lui FCSB ar putea fi chemat de Edi Iordănescu, dacă va juca bine până la final de sezon.
Citește și
”E un jucător de care ai nevoie acolo pentru vestiar. Un jucător ce poate să ţină vestiarul, dacă va juca până la finalul campionatului. Problema e că a fost accidentat foarte mult.
Dacă va juca toate meciurile până la finalul campionatului (n.r. poate fi convocat). Cu siguranţă de jucat le va juca foarte bine, e un jucător cu experienţă mare.
Mai sunt meciuri şi în campionatul României, şi în afară. Se poate întâmplă orice. Se accidentează un jucător, cu cine (n.r. înlocuieşti pe Burcă sau Drăguşin)? Nu ai cu cine, e acolo în primii 5-6 ca variante. O să mai fie 2-3 probabil rezerve. Poate fi prima rezervă, dacă se accidentează cineva”, a spus Vulturar, pentru Fanatik.
Chiricheş a jucat în 76 de partide pentru prima reprezentativă. Ultimul meci a fost în iunie 2022, într-un eşec cu Muntenegru, 3-0, în Liga Naţiunilor.