Viorel Moldovan este dezamăgit de îngreângerea suferită de echipa sa, 0-4 la Cluj, cu CFR. Tehnicianul celor de la Chindia Târgovişte acuză erorile din jocul fotbaliştilor pe care îi pregăteşte şi spune că rezultatul este normal ţinând cont de acestea. „Ştiam că vom avea un meci foarte dificil, dar când începi cu handicap de 0-1 primind acel gol foarte rapid în debutul jocului, lucrurile se dau peste cap. Aceeaşi naivitate, aceeaşi superficialitate din parte jucătorilor mei greşeli copilăreşti, cadouri oferite adversarului. Mă refer la golul 2, iar la golul 3 am respins prost în axul central şi am primit gol. După aceea, când fundaşul stânga ajunge să-ţi marcheze e clar că e o problemă”, a spus Moldovan, la emisiunea Fotbal Look, în direct pe Look Plus.
Fostul atacant al „Generaţiei de Aur” a recunoscut diferenţa de valoare dintre cele două echipe. „Ce să zic, nu suntem nici primii şi nici ultimii care pierdem de o manieră atât de categorică la Cluj. E clar, o diferenţă de valoare, trebuie să recunosc acest lucru, este totuşi echipa campioană. Dar au fost prea multe cadouri, sunt obosit de câte cadouri facem. Noi ne-am întors înapoi la ale noastre", a mai spus Moldovan.