Viorel Moldovan a prins curaj după rezultatul de egalitate obţinut în această seară de Chindia Târgovişte, 1-1 cu FCSB, chiar pe Arena Naţională. Fostul atacant al „Generaţiei de Aur” e conştient însă că echipa sa va avea o misiune dificilă în play-out.
„Eu sunt foarte încrezător, am mare încredere şi va începe un campionat diferit, va fi crâncen, va fi presiune din ce în ce mai mare. Sunt cinci echipe acolo care luptă pentru evitarea retrogradării. Suntem noi, sunt Hermannstadt, Voluntari, Clinceni şi Iaşiul. Cred că celelalte echipe au un alt nivel şi vor media această luptă, pentru evitarea retrogradării”, a spus Moldovan, în direct pe Look Plus.