Ultima oră
VIDEO | Tottenham - Manchester City 0-2! Victorie importantă pentru trupa lui Guardiola! Drăguşin a fost integralist şi a avut o prestaţie solidă VIDEO | Tottenham - Manchester City 0-2! Victorie importantă pentru trupa lui Guardiola! Drăguşin a fost integralist şi a avut o prestaţie solidă
Antrenorul Marcelo Gallardo va pleca de la Al-Ittihad Antrenorul Marcelo Gallardo va pleca de la Al-Ittihad
VIDEO | Zidul Drăguşin! Românul a intervenit fabulos cu capul la şutul trimis de Bernardo Silva VIDEO | Zidul Drăguşin! Românul a intervenit fabulos cu capul la şutul trimis de Bernardo Silva
VIDEO | A încercat să intre în istorie! Ianis Hagi a vrut să îi dea gol lui Real Madrid de la mijlocul terenului VIDEO | A încercat să intre în istorie! Ianis Hagi a vrut să îi dea gol lui Real Madrid de la mijlocul terenului
VIDEO | UBT Cluj - CSM Oradea 74-69. Campioana în exerciţiu mai face un pas spre un nou titlu VIDEO | UBT Cluj - CSM Oradea 74-69. Campioana în exerciţiu mai face un pas spre un nou titlu
LIVE VIDEO | Real Madrid - Alaves, 5-0, în direct la Prima Sport 2! Ianis Hagi părăseşte terenul după 70 de minute LIVE VIDEO | Real Madrid - Alaves, 5-0, în direct la Prima Sport 2! Ianis Hagi părăseşte terenul după 70 de minute

Vinicius denunţă din nou incidentele rasiste de pe stadioanele din Spania şi lipsa de reacţie a LaLiga

Primeira Liga Publicat pe 1 ian 2023
mail-share icon Email
//i0.1616.ro/media/581/3142/38115/20968340/1/a3a.jpg


Atacantul brazilian al echipei Real Madrid, Vinicius, a denunţat încă o dată incidentele rasiste de pe stadioanele spaniole şi lipsa de reacţie a ligii spaniole, care „continuă să nu facă nimic”, relatează lefigaro.fr.
 
„Rasiştii continuă să meargă pe stadioane şi să vădă cel mai bun club din lume, iar LaLiga continuă să nu facă nimic (…) Voi ţine capul sus şi voi sărbători victoriile mele şi ale lui Real Madrid. La final, (oricum) e vina mea”, a afirmat internaţionalul brazilian într-un story postat pe contul său de Instagram.
 
În diverse videoclipuri postate pe reţelele de socializare şi strânse de presa spaniolă, publicul stadionului José-Zorrila din Valladolid poate fi auzit proferând insulte rasiste vineri în timpul meciului câştigat cu 2-0 de Real Madrid, în cadrul celei de-a 15-a etape din LaLiga. „În ceea ce priveşte evenimentele petrecute vineri, LaLiga continuă să investigheze şi a depistat în videoclipurile postate pe reţelele de socializare insulte rasiste din partea câtorva persoane (nu grupuri), care vor face obiectul plângerilor, ca şi în cazurile anterioare”, a declarat un purtător de cuvânt al LaLiga pentru AFP.
 
La începutul lunii decembrie, justiţia spaniolă a clasat o anchetă privind insulte rasiste proferate de anumiţi suporteri ai Atlético Madrid, în septembrie, împotriva lui Vinicius. Chiar dacă scandările au fost „neplăcute, nepotrivite şi lipsite de respect”, ele au fost rostite în contextul „unui meci de fotbal de maximă rivalitate, însoţit de alte aluzii batjocoritoare”, şi-a justificat parchetul decizia.
 
„Scandările nu au fost reproduse de mai mult de două ori şi (...) au durat câteva secunde”, a adăugat Parchetul. De asemenea, autorii insultelor „nu au putut fi identificaţi”, potrivit procuraturii.
 
Cu cinci zile mai devreme, suporterii scandaseră „Eşti o maimuţă, Vinicius, eşti o maimuţă” înainte şi în timpul derbiului dintre Atlético şi Real Madrid (2-1). Diverse obiecte, inclusiv brichete, au fost, de asemenea, aruncate către jucător şi colegul său brazilian Rodrygo.
mail-share icon Email
viewscnt

Primeira Liga

Ultimele articole Toate articolele