Real Madrid s-a calificat în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general.
În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1.
Au marcat Joselu ’88, ‘90+1 pentru Real Madrid şi Davies ’68 pentru Bayern.
Citește și
VIDEO | Real Madrid - Bayern Munchen 2-1 (Joselu 88, 90+1 / Davies 68), în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro. Echipele de start:
- Real: Lunin - Carvajal, Nacho, Rudiger, Mendy - Valverde, Tchouameni, Kroos - Rodrygo, Bellingham, Vinicius
- Bayern: Neuer - Kimmich, De Ligt, Dier, Mazraoui - Laimer, Pavlovic - Sane, Musiala, Gnabry - Kane
Minutul 90+14: Final de meci! Real bate cu 2-1 şi se califică în finală!
Minutul 90+1: GOL Real Madrid! VAR validează reuşita lui Joselu, după un balon centrat de Rudiger.
Minutul 88: GOL Real Madrid! Neuer scapă în faţă o minge şutată de Vinicius. Joselu este bine plasat şi egalează.
Minutul 71: ”Galacticii” egalează. Dar reuşita este anulată la VAR, pentru un fault comis de Nacho.
Minutul 68: GOL Bayern! Contraatac al nemţilor! Mingea ajunge în flancul stâng la Davies, care îşi face mingea şi trimite perfect plasat din careu.
Minutul 66: Lunin se opune unei mingi expediate de Musiala ce mergea la vinclu.
Minutul 60: Portarul lui Bayern are o nouă super paradă. De această dată la mingea în forţă trimisă din careu de Vinicius.
Minutul 59: Neuer scoate lovitura liberă foarte bine plasată expediată de Rodrygo.
Minutul 55: O nouă şansă irosită de Rodrygo! A reluat de lângă De Ligt pe lângă.
Minutul 45+2: Pauză! Scorul este 0-0.
Minutul 39: Vinicius trimite o centrarea între liniile de fundaşi. Neuer este pe fază şi scoate balonul ce a prins efect.
Minutul 28: Kane reia din voleu. Lunin scoate de lângă bară în corner.
Minutul 13: Rodrygo reia în bară, mingea revine la Vinicius, dar Neuer intervine fabulos.
Minutul 1: A început partida!
------------------------------------------------
După meciul tur încheiat cu scorul 2-2, orice se poate întâmpla pe „Santiago Bernabeu”, dar cu toate acestea pare că Real Madrid pleacă cu prima şansă, având publicul de partea lor.
Madrilenii şi-au adjudecat titlul în Spania, după ce s-au impus clar, scor 3-0, în etapa trecută din La Liga, iar Barcelona s-a încurcat pe terenul Gironei. Real Madrid a reuşit să cucerească titlul cu numărul 36 în La Liga.
De cealaltă parte, Bayern vine după înfrângerea cu 3-1 în faţa lui Stuttgart şi se află pe locul 2 în Bundesliga. Bavarezii au pierdut campionatul în Germania pentru prima oară în ultimii 12 ani, în faşa lui Leverkusen, care a spulberat tot în acest sezon.
Cele două formaţii s-au întâlnit în mai multe rânduri în fazele finale din Champions League. Ultima oară tot în semifinale, când Real Madrid a trecut în 2018 de Bayern, după 4-3 la general.
Bayern Munchen - Real Madrid 2-2
Bayern Munchen a remizat, marţi seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa Real Madrid, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor.
Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius Junior ’24. Bayern a revenit şi a preluat conducerea prin Sane ’53 şi Kane ’57 (penalti). Scorul final, 2-2, a fost stabilit de Vinicius Junior, în minutul 83, din penalti.