Roma a câştigat cu 2-1 derby-ul cu Napoli, într-un meci transmis în direct de Look Plus. Nicolo Zaniolo a deschis scorul în minutul 19, iar 7 minute mai târziu Kolarov rata ocazia de a majora diferenţa, irosind un penalty. A fost până la urmă 2-0, dar asta abia din minutul 55, când francezul Vertout a transformat o altă lovitură de la 11 metri. Napoli n-a mai reuşit să revină, deşi polonezul Milik a înscris în minutul 72, iar Cetin a fost eliminat de la romani, în prelungiri.
Roma se impune la final cu 2-1 şi se află acum pe poziţia a treia, cu 22 de puncte, la patru lungimi în spatele liderului Juventus, care are însă un meci mai puţin jucat. În schimb, Napoli cade pe 7 având 18 puncte după 11 partide disputate în acest sezon, în Serie A.