Universitatea Craiova s-a impus în această seară, 2-1 cu Viitorul, în deplasare, în direct pe Look Plus. Băieţii lui Gică Hagi au deschis scorul în minutul 17, când Iancu l-a învins pe Pigliacelli. Însă gazdele nu s-au putut bucura prea mult de reuşită, pentru că Niţu a restabilit egalitatea, din minutul 25. Şi tot oltenii au lovit decisiv, în minutul 82, când Mihăilă a finalizat cu o excelentă lovitură de cap un contraatac de nota 10 purtat în mare viteză de Bărbuţ.
După acest eşec, Viitorul rămâne cu 38 de puncte şi e pe poziţia a cincea, însă nu mai e sigură de un loc în play-off. Echipa de pe litoral se află în competiţie directă cu Gaz Metan şi cu FC Botoşani, pentru un loc în play-off. De cealaltă parte, Universitatea Craiova face 43 de puncte şi urcă pe 2, la 5 puncte în spatele CFR-ului şi la un punct în faţa celor de la FCSB.