Flavius Croitoru, portarul în vârstă de 29 de ani al celor de la FC Argeş, a reuşit o performanţă rară în fotbalul românesc: a apărat trei lovituri de departajare în decursul a patru zile! După ce şi-a calificat echipa în optimile de finală ale Cupei României, miercuri, contra lui FC Botoşani, goalkeeper-ul a "recidivat" în partida cu Chindia Târgovişte, începută de la ora 17:00, în direct pe Look Sport+.
Braun şi Edjouma nu au reuşit să-l învingă pe Croitoru de la punctul cu var la mijlocul săptămânii, iar în minutul 26 al partidei din Trivale a venit rândul lui Daniel Popa să-şi încerce norocul. Doar că şi atacantul Chindiei Târgovişte a avut acelaşi ghinion. A tras slab, Flavius Croitoru a ghichit colţul şi a anulat, astfel, şansa mare de gol primită de oaspeţi ca urmare a unui duel la limită între Tofan şi Corbu în marginea careului de 16 metri.