Campioana U Banca Transilvania Cluj a învins marţi, în deplasare, formaţia Dinamo Bucureşti, scor 97-48 (48-22), în a treia partidă din cinci programate în sferturile Ligii Naţionale, şi s-a calificat în semifinalele competiţiei.
Principalii marcatori ai partidei au fost Evans 13 puncte, pentru Dinamo, respectiv Jones 15, Măciucă 13, Mejeris 12, pentru U BT Cluj.
Citește și
În primele două meciuri, U BT Cluj s-a impus în BT Arena, cu 87-68 şi 81-67, astfel că are 3-0 la general.
Pentru semifinale luptă, tot marţi, în deplasare, şi vicecampioana CSM Oradea (104-78 şi 91-82 cu CSM Constanţa), precum şi FC Argeş Piteşti, dar pe teren propriu (78-76 şi 79-73 cu Rapid Bucureşti). Meciul 4, unde va fi nevoie, se va disputa joi.
În seria CSO Voluntari – CSU Sibiu, gazdele conduc cu 1-0, după victoria de duminică (91-89), marţi având programată a doua confruntare. Meciurile 3 şi 4 sunt programate la Sibiu, în 18 şi 20 aprilie.
În play-off a intrat neînvinsă campioana U BT Cluj 36 puncte, urmată de CSM Oradea 32, CSO Voluntari 28, Rapid Bucureşti 27, FC Argeş Piteşti 27, CSU Sibiu 25, CSM Constanţa 25, Dinamo Bucureşti 24.
Primele patru clasate au avantajul terenului propriu în play-off. Meciurile se dispută în sistemul ”cel mai bun din cinci meciuri”, la fel ca şi semifinalele, în timp ce finala Ligii Naţionale se va disputa în şapte partide.