O parte dintre jucătorii naţionalei care a învins Bosnia, 4-1 pe Giuleşti, au fost certaţi, la finalul meciului, de liderul galeriei Rapidului, care le-a reproşat că nu au venit să-i salute pe suporteri la sfârşitul celor 90 de minute care au pus capăt aventurii în Liga Naţiunilor 2022.
Ca de obicei, atmosfera din Giuleşti a fost una specială la un meci al României, iar ultraşii de la Peluza Nord i-au încurajat pe tricolori pe întreaga durată a meciului câştigat în Bosnia. La final, doar câţiva dintre jucătorii lui Edward Iordănescu au mers în faţa peluzei pentru a le mulţumi suporterior pentru sprijin, iar situaţia nu a fost pe placul lui Liviu Ungurean, liderul ultraşii Rapidului. Acesta le-a reproşat absenţilor lipsa de respect arătată în momentul în care au plecat la vestiare fără să-şi salute fanii:
Citește și
"Băi, băieţi! Transmiteţi-le celorlalţi băieţi să le fie ruşine, pentru că aici, în Giuleşti, după fiecare meci, că e victorie sau înfrângere... cum noi suntem alături de voi şi nu ţinem cont de la ce echipe veniţi, vrem şi noi acelaşi respect de la voi! Vă rog frumos, transmiteţi în vestiar că nu e frumos ce-au făcut. E bucuria victoriei, trecem peste.
Aici trebuie să staţi cu noi, să cântăm puţin împreună. Aici e Giuleşti, se iubeşte fotbalul! Noi aici iubim fotbalul, vă iubim pe toţi indiferent de unde veniţi. Aici jucaţi la echipa naţională şi aşa e în Giuleşti", a fost mesajul liderului galeriei Rapid pentru Nicolae Stanciu şi coechipierii săi.
@dsproberto România-Bosnia 4-1 #Rou #Bih Nu sunt rapidist, dar sunt de acord cu el