Tottenham a încheiat la egalitate joi, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Manchester United, într-un meci contând pentru etapa a 33-a din Premier League. Manchester United a condus cu 2-0 la pauză.
Manchester United a dominat prima parte a meciului, în care a şi marcat de două ori. Jadon Sancho a deschis scorul încă din minutul 7, iar Marcus Rashford l-a majorat în minutul 44. Tottenham a revenit în meci în repriza secundă, pe care dominat-o în totalitate. Pedro Porro a redus din diferenţă în minutul 56, pentru ca în minutul 79 Kane să recupereze un balon, să pătrundă şi să ofere o pasă exactă lui Son, iar sud-coreeanul a egalat.
Citește și
A fost scorul final al meciului, iar, după această remiză, Manchester United se află pe locul al patrulea în Premier League, cu 60 de puncte, urmată în clasament de Tottenham, cu 54 de puncte. Newcastle United este pe locul al treilea, cu 62 de puncte.
Tottenham Hotspur – Manchester United 2-2 (Pedro Porro 56, Son Heung-Min 79 / Jadon Sancho 7, Rashford 44)
Rezultate înregistrate joi în etapa a 33-a din Premier League
- Everton – Newcastle 1-4 (McNeil 80 / C. Wilson 28, 75, Joelinton 72, Murphy 81)
- Southampton – Bournemouth 0-1 (Tavernier 50)
- Tottenham Hotspur – Manchester United 2-2 (Pedro Porro 56, Son Heung-Min 79 / Jadon Sancho 7, Rashford 44)
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Tottenham traversează o perioadă dificilă. Echipa a fost umilită recent în campionat de Newcastle şi şansele de a mai prinde Champions League sunt destul de mici. Spurs se află pe locul 5 în clasament, cu 53 de puncte, fiind la 6 puncte de United. Totuşi, diavolii au cu două meciuri mai puţin jucate.
În tabăra opusă, obiectivul principal al lui Manchester United este calificarea în Champions League. ”Diavolii” sunt pe locul 4, cu 59 de puncte, şi încă sunt în luptă şi pentru locul 3.