Golul marcat de Iulian Cristea în al treilea minut de prelungiri al derby-ului cu CFR Cluj, încheiat 3-3, îl face pe Toni Petrea să se declare mulţumit de rezultatul derby-ului de pe Arena Naţională. La finalul celor 90 de minute, antrenorul celor de la FCSB a explicat cele trei schimbări făcute la pauză, la scorul de 2-1, şi momentul în care a cedat nervos, apoi a comentat evoluţia excelentă a lui Octavian Popescu şi criticile venite dinspre propriii fani, care i-au cerut demisia.
Toni Petrea despre...
Citește și
...rezultat: Ţinând cont că am egalat în prelungiri, sunt mulţumit. Cred că am avut o evoluţie bună, cel puţin în repriza a doua. Dar am primit două goluri din faze fixă şi un gol pe tranziţie negativă. Am condus 1-0, apoi să te vezi condus cu 2-1 din două greşeli colective...Dar mă bucur că am revenit, am reuşit să egalăm, iar să primim un gol dintr-o fază fixă, norocoasă, dar e important e că am reuşit să egalăm pe final.
...schimbările de la pauză: Forţat şi de împrejurări, şi de scor, a trebuit să improvizăm în ambele reprize. Am fost forţaţi de lipsa fundaşilor laterali. (Haruţ şi Ov. Popescu) aveau riscul şi de a primi al doilea cartonaş galben.
...lupta la titul: Au rămas zece puncte, important e pentru noi să câştigăm fiecare joc şi să sperăm că se vor mai încurca şi ei. Deşi, la lotul pe care-l au, e destul de greu. Dar mai au jocuri de disputatşi se poate întâmpla orice.
...momentul în care s-a enervat (după golul de 1-1): Am discutat înainte să evităm anumite situaţii, faulturi inutile, să nu pierdem mingea uşor, mai ales în treimea proprie. Şi chiar asta s-a întâmplat şi am avut o reacţie de nemulţumire faţă de aspectul ăsta, dar nu spre un jucător anume.
...derby-ul cu Dinamo: Meciul cu Dinamo e important, rămâne un derby chiar dacă ei sunt într-o situaţie mai neplăcută în clasament. Să vedem pe ce gazon îl vom disputa. Şi anul trecut au avut ceva probleme, sunt cam tot în aceeaşi situaţie, dar sunt convins că nu mai contează poziţiile din clasament, ţinând cont de orgolii.
...Octavian Popescu: Da, cu siguranţă, Tavi Popescu a avut un joc consistent, foarte bun. La un moment dat le era teamă să-l mai atace. A făcut un joc foarte, foarte bun.
...fanii care i-au cerut demisia înaintea golului de 3-3: Am auzit ceva, dar nu ştiam dacă e la adresa mea. Eram concentrat la joc. Atât timp cât sunt pe bancă, mă concentrez la joc, la ceea ce transmit jucătorilor şi la ceea ce trebuie să facem. În rest, nu mă interesează!