Marius Şumudică începe un nou sezon în Turcia şi îl începe cu un meci infernal. Ajuns în această vară la Gazişehir Gaziantep, echipă recent promovată în prima ligă turcă, românul are parte de un debut de foc. Gaziantep va debuta în Superliga din Turcia pe terenul lui Fenerbahce. Într-un interviu în presa turcă, Şumi atrage atenţia că echipa lui va merge se atace pe Fener.
„Toată lumea crede că vom merge acolo pentru a ne apăra. Nu este deloc aşa. Vom merge pe terenul lui Fenerbahce pentru a obţine puncte. Avem jucători buni şi vom fi una dintre surprizele campionatului. Construim o echipă care să lupte până la ultima picătură de transpiraţie. Omul care nu a făcut-o deja nu poate juca în echipa mea", a spus românul.
Fenerbahce - Gazişehir Gaziantep se joacă luni, de la ora 21.00, pe stadionul Şükrü Saracoğlu din Istanbul şi va fi transmis în direct de LOOK SPORT.