Universitatea Craiova a câştigat în deplasare, cu cei de la Dinamo Bucureşti scor 2-0, în prima etapă a Superligii. Ahmed Bani a ratat un penalty pentru ”câini”.
Eugen Neagoe începe sezonul pe banca oltenilor cu dreptul, dar nu a fost mulţumit de ce a văzut de la elevii săi în prima repriză.
Citește și
”Am făcut o primă repriză modestă, dar tot am avut 3 ocaziimari de a marca. Am vorbit la pauză, băieţii au realizat greşeala şi au avut altă atitudine. Am şi marcat două goluri. Sunt mulţumit de rezultat, nu şi de jocul din prima repriză.
Dacă dau puţin timpul înapoi, nimeni n-a apreciat jocul nostru din primăvara, cu multă dezinvoltură. Noi aveam ocazii, posesie, îi zdrobeam pe adversari. Nu s-a întâmplat şi astăzi, Dinamo e o echipă bună. Au avut spirit, atitudine, felicitări lui Ovidiu Burcă.
Ne-am impus, echipa mai valoroasă a câştigat. Rămân 3 puncte foarte mari. Vom analiza ce am făcut şi mergem mai departe. Trebuie să ne trezim rapid”, a explicat Neagoe.