Manchester City a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea daneză FC Copenhaga, calificându-se în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. În al doilea meci al serii, echipa spaniolă Real Madrid a încheiat la egalitate cu formaţia germană RB Leipzig, scor 1-1, şi merge mai departe în competiţie.
Campioana Angliei şi a Europei, Manchester City a început în forţă meciul de pe City of Manchester Stadium, şi conducea cu 2-0 în minutul 9, după reuşitele care au purtat semnăturile lui Akanji (min. 5) şi Julian Alvarez (min. 9). Danezii au reintrat în joc în minutul 29, când a marcat Elyounoussi, însă Haaland a stabilit, în minutul 45+3, scorul pauzei şi al meciului. Chiar dacă City a controlat repriza secundă, nu s-a mai înscris şi echipa lui Guardiola s-a impus cu 3-1, calificându-se pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor, cu 6-2 scor cumulat în cele două manşe ale optimilor.
Citește și
La Madrid, Real venea cu avantajul de 1-0 din tur, dar meciul a fost disputat, cu un final pe muchie de cuţit. Vinicius Junior a deschis scorul în minutul 65, dar oaspeţii au reuşit să egaleze după numai trei minute, prin Willi Orban. Dani Olmo a lovit bara în minutul 90+2, însă meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, şi madrilenii merg în sferturi cu 2-1 scor cumulat.
În sferturi s-au mai calificat PSG şi Bayern Munchen.
Real Madrid - RB Leipzig 1-1 (Vinicius Jr. 65' / Orban W. 68')
Echipele de start:
- Real Madrid: Lunin - Carvajal, Rudiger, Nacho, Mendy - Valverde, Tchouameni, Kroos, Camavinga - Bellingham, Vinicius Jr
- Rezerve: Kepa, Gonzalez - Modric, Rodrygo, Joselu, Vasquez, Ceballos, Garcia, Diaz, Guler
- RB Leipzig: Gulacsi - Henrichs, Orban, Lukeba, Raum - Olmo, Haidara, Schlager, Simons - Openda, Sesko
- Rezerve: Blaswich, Zingerle - Lenz, Bitshiabu, Elmas, Poulsen, Seiwald, Baumgartner, Jatta, Kampl
Min. 90+4: Final de meci!
Min. 90+2: Ocazie iemnsă pentru Leipzig! Dani Olomo a lovit transversala, după ce a trimis un lob surpinzător.
Min. 68: GOOOL marcat de Leipzig! Raum a centrat excelent, iar Orban a redus diferenţa la general la doar un gol.
Min. 65: GOOOL marcat de Real Madrid! Bellingham l-a servit ideal pe Vinicius, iar brazilianul a deschis scorul fără probleme.
Min. 63: Ocazie mare pentru Real Madrid! Rodrygo a trecut pe lângă deschiderea scorului.
Min. 46: A început a doua parte!
Min. 45+1: Final de primă repriză!
Min. 42: Ocazie mare pentru Leipzig! Şutul lui Openda a trecut puţin pe lângă poartă.
Min. 16: Ocazie mare pentru Leipzig! Openda a primit ideal în profunzime, dar şutul atacantului a trecut pe lângă poarta apărată de Lunin.
Min. 1: A început partida!
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
Real Madrid s-a impus la limită în partida tur din Germania, scor 1-0, prin reuşita lui Brahim Diaz, din minutul 48. În LaLiga, madrilenii sunt lideri şi au remizat în ultima etapă pe terenul Valeniciei, scor 2-2.
De cealaltă parte, RB Leipzig va încerca să întoarcă rezultatul pe Bernabeu. Nemţii ocupă locul 5 în Bundesliga, iar în ultima etapă au câştigat categoric pe terenul lui Bochum, scor 4-1.
Manchester City - Copenhaga 3-1 (Akanji M. 5, Alvarez J. 9', Haaland E. 45+3' / Elyounoussi M. 29')
Echipele de start:
- Manchester City: Ederson – Lewis, Akanji, Ruben Dias, Gvardiol – Rodri, Alvarez, Kovacic – Nunes, Haaland, Bobb
- Rezerve: Ortega, Carson, Walker, Stones, Ake, De Bruyne, Silva, Sergio Gomez, Foden, Wright, Susoho, Hamilton
- Copenhaga: Grabara – Ankersen, Jelert, Vavro, McKenna, Diks – Froholdt, Oskarsson, Clem – Achouri, Elyounoussi
- Rezerve: Runarsson, Buur, Sorensen, Mattsson, Larsson, Cornelius, Boilesen, Meling, Hojlund, Bardghji
Min. 90+4: Final de meci!
Min. 46: A început a doua parte!
Min. 45+3: Final de primă repriză!
Min. 45+3: GOOOOL marcat de Manchester City! Haaland s-a debarasat de apărarea adversă şi a înscris fără probleme.
Min. 29: GOOOL marcat de Copenhaga! Elyounoussi a redus din diferenţă în urma unei faze superbe, la care Oskarsson l-a servit superb.
Min. 9: GOOOL marcat de Manchester City! Alvarez a dublat avantajul echipei sale, cu largul concurs al portarului advers.
Min. 5: GOOOL marcat de Manchester City! Akanji a deschis scorul, cu un şut din prima, din centrarea excelentă a lui Alvarez.
Min. 1: A început partida!
_________________________________________________________________________________________________________________________________________
În partida tur, Manchester City s-a impus fără probleme, scor 3-1 şi sunt ca şi calificaţi în sferturi. În Premier League, trupa lui Pep Guardiola ocupă poziţia secundă, la un punct de liderul Liverpool, iar în ultima etapă au învins-o pe rivala din oraş, Manchester United, scor 3-1.
De cealaltă parte, Copenhaga va avea parte de o partidă extrem de complicată pe Etihad. În campionatul intern, danezii se află pe locul 4, la 3 puncte de liderul Midtjylland, pe terenul căreia a pierdut în ultima etapă, scor 2-0.