Laszlo Balint, antrenorul echipei UTA Arad, a fost supărat pe evoluţia jucătorilor săi după înfrângerea suferită vineri, în meciul cu Petrolul.
„Sunt foarte dezamăgit, mai mult decât dezamăgit, sunt supărat! Suntem într-o poveste fără sfârşit, indiferent de cine a fost antrenor, Poenaru sau Balint, se spune că pierdem puncte nemeritat. Dar merităm, pentru că nu ne concentrăm, suntem inconstanţi, ratăm ocazii din doi metri, nu reuşim să ne revenim! În vestiar lumea trebuie să tragă un semnal de alarmă foarte mare.
Dăm dovadă de inconstanţă, de aceea toată lumea din vestiar trebuie să bage capul în pământ si să sacrifice totul pentru club. Trebuie să-si dea seama la ce club joacă.
De ce? Pentru că o echipă care se mulţumea cu un punct a reuşit să ne bată! Pentru că astăzi Petrolul se mulţumea cu un punct. După aceea a fost ratarea noastră, nu imi explic cum se poate rata de acolo! Vorbim înainte că nu trebuie să îl lăsam pe Budescu să joace migea şi exact asta se întâmplă. În defensivă, la gol, mi s-a părut o superficialitate totală. E important să folosim foarte bine aceste două săptămâni de pauză. Oricum, şi barajul este o variantă, nu ne gândim încă la baraj, dar...”, a declarat Laszlo Balint, flash-interviuri.
Echipa Petrolul Ploieşti a învins pe teren propriu, scor 1-0, formaţia UTA Arad, cu un gol marcat în minutul 90.
Citește și