Dinamo a terminat la egalitate, scor 0-0, partida amicală cu cei de la Păuleşti, formaţie din Liga 3. Jocul în sine nu a adus nimic deosebit, însă Vali Lazăr a şocat.
Experimentatul jucător a scos din jambiere două perechi de chiloţi de damă pe care i-a aruncat înspre banca ”câinilor”, iar la final a avut un discurs dur despre Ovidiu Burcă.
Citește și
„Domnul cu rochiţă a reuşit să dea liderii vestiarului afară. Nu e normal (n.r. – despre gestul său de a arunca cu chiloţii), asta e, nu are curaj să privească în ochi, nu a avut curaj să mă privească pe mine în ochi, nu a vrut curaj să-i privească în ochi pe cei cinci, i-a dat afară şi se băga prin căsuţă, pe-acolo pe la Săftica.
Despre ce vorbim?! Sunt şi altele la mijloc, băieţii şi marea majoritate a oamenilor din jurul lui Dinamo ştiu ce face acest psiholog. Nu m-a supărat cu nimic, ştiam cu o lună înainte că el o să facă asta, dar el are impresia că e Dumnezeu pe pământ şi-i tratează aşa pe ceilalţi, care l-au ajutat să ajungă la un punct de play-off”, a răbufnit fostul dinamovist.