Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei Universitatea Cluj, spune că nu poate fi relaxat după victoria importantă obţinută de formaţia sa duminică, la Ploieşti, pentru că mai întâi trebuie să îşi îndeplinească obiectivul: salvarea de la retrogradare.
„Cu toate problemele pe care le-am avut am reuşit să trecem peste ele, să ne concentrăm şi să luăm cele trei puncte. Am suferit până la sfârşit, am avut două situaţii să închidem meciul, în prima repriză, şi alte două în partea secundă.
Este foarte greu de gestionat această perioadă, clasamentul este foarte strâns, dacă pierdeam azi eram în mare dificultate. Trebuie să pregătim meciul cu Mioveniul, poate cel mai greu, pentru că jucătorii pot considera că va fi foarte uşor, şi aici intervin eu. Noi, în afară de meciul de cupă nu am arătat deloc bine, să recunoaştem, dar ne-am pregătit săptămâna trecută foarte bine şi a venit vitoria asta.
Până nu îmi îndeplinesc obiectivul nu pot să mă bucur. Sperăm ca la meciul de cupă să fie gata gazonul, să jucăm acasă şi să fie bine”, a declarat Sabău.
Echipa Universitatea Cluj a învins în deplasare, scor 2-0, formaţia Petrolul Ploieşti în etapa a 4-a din play-out-ul Superligii.