Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 1-0, formaţia UTA Arad, în meciul de debut al etapei a noua din Superligă.
Ioan Ovidiu Sabău are din nou un start de mandat excelent la ardeleni. Acesta s-a declarat impresionat de prestaţia echipei şi a avut un discurs pozitiv despre Cîmpanu, eliminat pentru că a scuipat un adversar.
Citește și
”Mi-a plăcut mult echipa. Am avut curaj să jucăm. Am ţinut de minge, am avut răbdare, concentraţi permanent. Am simţit că UTA va încerca să plece pe contraatac. Acolo am fost foarte reactivi. E o satisfacţie, rezultatul ne dă încredere.
A trebuit să improvizez, Ovidiu Bic a fost căpitan, trebuie să poarte echipa spre victorie. E un jucător care se sacrifică întotdeauna pentru echipă, ofensiv şi defensiv.
O victorie care dă încredere. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult e că avem stare de spirit, calitate individuală. În scurt timp vom arăta foarte, foarte bine.
(n.r. despre eliminarea lui Cîmpanu) Eu îl apreciez foarte mult, are calităţi extraordinare. Are tot ce îi trebuie pentru a juca la cel mai înalt nivel. Are nevoie de disciplină şi încredere”, a spus Sabău, la final de meci.
În clasament ”U” Cluj este pe locul 7, cu 10 puncte, iar UTA se află pe 14, cu 7 puncte.