Franck Ribery a făcut o alegere surprinzătoare. La 38 de ani, fostul star al lui Bayern Munchen a ales să semneze cu Salernitana, nou-promovată în Serie A, iar în cursul zilei de luni a fost prezentat oficial pe stadion, unde a fost întâmpinat de fani şi colegi.
Mijlocaşul ofensiv a semnat un contract valabil pe un sezon, urmând să câştige aproximativ 1,5 milioane de euro până în vara lui 2022, atunci când, în funcţie de cum merg lucrurile pe plan fizic, va decide dacă-şi va continua cariera glorioasă.
Citește și
Primit ca o vedetă la noul său club, Ribery le-a ţinut un scurt discurs fanilor şi colegilor:
"Sunt bucuros să fiu alături de voi, de noua mea echipă şi de noul antrenor. Avem un scop comun, acela de a ne salva şi voi da totul pentru voi, pentru club şi ppentru echipă. Vă mulţumesc!", a declarat francezul, în uralele suporterilor.
— TUTTOmercatoWEB (@TuttoMercatoWeb) September 6, 2021