Mijlocaşul român Rareş Ilie a debutat, duminică, într-un meci oficial pentru OGC Nice, în prima etapă din noul sezon al Ligue 1, LIVE pe Prima Sport 1. Nice a obţinut un egal, scor 1-1, la Toulouse. Rareş Ilie nu a fost titular în formula de joc folosită de antrenorul Lucien Favre, ci a fost introdus pe teren pe parcusul părţii secunde.
FC Toulouse a deschis scorul în prima repriză, în minutul 19, prin Dallinga, iar Rareş Ilie a intrat pe teren în minutul 63, când l-a înlocuit pe Alexis Beka Beka.
Citește și
Nice a egalat în minutul 77, aşadar cu mijlocaşul român pe teren, prin proaspăt transferatul Aaron Ramsey, sosit la echipă imediat după Rareş Ilie.
Cu ce s-a remarcat Rareş Ilie în partida cu Toulouse?
Rareş Ilie nu a jucat cu presiune în prima partidă oficială pentru Nice. A ieşit în evidenţă în minutul 84 când a executat o lovitură de colţ, iar câteva minute mai târziu a obţinut un corner, după ce şi-a păcălit adversarii. În minutele de prelungire, al patrulea după minutul 90, Ilie putea da lovitura pentru Nice.
A tras de la marginea careului, din prima, dar şutul său a fost deviat şi portarul a reţinut fără mari probleme.
Intrarea lui Rareş Ilie pe teren
Golurile marcate în Toulouse – Nice