Ultima oră
Brazilianul Joao Fonseca a câştigat turneul Next Gen ATP Finals Brazilianul Joao Fonseca a câştigat turneul Next Gen ATP Finals
VIDEO | Dinamo - Rapid 0-0. Nu au fost goluri, dar a fost spectacol şi multă tensiune VIDEO | Dinamo - Rapid 0-0. Nu au fost goluri, dar a fost spectacol şi multă tensiune
Borussia Dortmund bate la Wolfsburg şi se apropie de podium Borussia Dortmund bate la Wolfsburg şi se apropie de podium
Liderul Atalanta s-a impus cu emoţii în disputa cu Empoli Liderul Atalanta s-a impus cu emoţii în disputa cu Empoli
Un jucător de la FCSB îşi face bagajele! Gigi Becali e gata să îl cedeze la un alt club din Superliga Un jucător de la FCSB îşi face bagajele! Gigi Becali e gata să îl cedeze la un alt club din Superliga
E gata! Ioan Varga a făcut anunţul cu privire la viitorul lui Dan Petrescu în Gruia: „Mâine mă văd cu el” E gata! Ioan Varga a făcut anunţul cu privire la viitorul lui Dan Petrescu în Gruia: „Mâine mă văd cu el”

VIDEO | Rapid – Sepsi 0-0. ”Remiză albă” marcată de o controversă de arbitraj

Superliga Publicat pe 14 iul 2023
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38109/21256516/2/rap-sep.jpg

Rapid Bucureşti a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia Sepsi OSK, în prima etapă a Superligii. Covăsnenii au avut un gol anulat la VAR.

Pe Giuleşti, prima ocazie a meciului a fost a covăsnenilor, în minutul 11, la o eroare a lui Săpunaru, a cărui pasă înapoi a fost interceptată de Safranko, însă Horaţiu Moldovan l-a blocat pe atacantul lui Sepsi. În minutul 28 Cîrjan putea deschide scorul, dar Mark Tamas s-a aflat pe traiectoria balonului, care a ajuns la Papeau, însă acelaşi Tamas a scos şi al doilea şut trimis de giuleşteni spre poartă.

După numai un minut, Cătălin Cîrjan a trimis o lovitură de cap şi balonul a lovit bara transversală a porţii lui Niczuly. Ştefănescu a ratat şi el, din poziţie excelentă, în minutul 34, iar în minutul 41 giuleştenii au cerut penalti la un contact la marginea careului covăsnean, între Jonathan Rodriguez şi Braun, dar arbitrul Colţescu nu a acordat nimic.

Marius Ştefănescu a reuşit să înscrie în minutul 65, când l-a depăşit pe Braun, însă golul a fost anulat de arbitru, după consultarea VAR, pentru o poziţie de ofsaid. Până la final, cele două echipe nu au mai avut ocazii care să iasă în evidenţă şi partida s-a încheiat la egalitate, 0-0.

Este al treilea meci consecutiv între cele două echipe în care Rapid nu a marcat.

VIDEO | Rapid – Sepsi 0-0, LIVE la Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro. Echipele de start:

  • Rapid: H. Moldovan - Onea, Săpunaru, I. Cristea, Braun - Oaidă, Al. Albu, Papeau - Cîrjan, Dugandzic, Bamgboye
  • Sepsi: Niczuly - Oteliţă, Bălaşa, M. Tamas, D. Ciobotariu - J. Rodriguez, N. Păun, C. Matei - M. Ştefănescu, Safranko, I. Gheorghe

Minutul 90+6: Fluier final! Se termină 0-0.

Minutul 64: Niczuly degajează lung, iar Braun greşeşte de lângă Ştefănescu, care pătrunde fără probleme şi îl învinge pe Moldovan. Reuşita este anulată surprinzător, pentru offside.

Minutul 57: Albu reia cu capul puţin pe lângă poartă din câţiva metri, după o centrare trimisă de Onea.

Minutul 45+3: Pauză! Scorul este 0-0.

Minutul 28: Dugandzic se descurcă elegant de lângă doi adversari şi scoate la 6 metri. Tamas salvează de pe linia porţii la şutul lui Cîrjan.

Minutul 10: Săpunaru greşeşte în apropierea propriei porţi, dar Moldovan iese bine şi îl blochează pe Safranko.

Minutul 1: A început partida!

--------------------------

Rapid a făcut multe schimbări în ultima perioadă, premergătoare startului campionatului, în timp ce Sepsi a jucat deja în acest sezon, în Supercupa României. A învins cu 1-0 Farul, iar giuleştenii au schimbat şi antrenorul, în locul lui Adrian Mutu fiind numit Cristiano Bergodi.

Albert Stahl s-a despărţit de Rapid şi a semnat cu altă formaţie din Superliga

Mijlocaşul lateral Albert Stahl (24 de ani) a fost cedat de Rapid celor de la UTA Arad, formaţie ce trece printr-o restructurare masivă a lotului, în vederea noului sezon.

Stahl a jucat la arădeni stagiunea trecută sub formă de împrumut, iar acum a fost cumpărat definitiv.

”Arădeanul Albert Stahl a fost transferat astăzi definitv de la Rapid şi a semnat un contract care se întinde pe o perioadă de un an cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani redevine jucătorul 'Bătrânei Doamne' după ce în sezonul precedent a evoluat sub formă de împrumut de la Rapid Bucureşti.

După transferul la Astra Giurgiu, din urmă cu patru ani, Stahl a mai evoluat la nivelul primelor două ligi şi pentru Rapid Bucureşti.

În total a adunat 84 de jocuri în tricoul UTA-ei în toate competiţiile, iar în sezonul precedent a reuşit trei pase decisive.

Bine ai revenit acasă, Albert, şi la cât mai multe realizări alături de noi!” 
scriu cei de la UTA.

Andres Dumitrescu şi-a prelungit contractul cu Sepsi OSK

Andres Dumitrescu şi-a prelungit contractul cu Sepsi OSK, a anunţat, miercuri, clubul din Sfântu Gheorghe.

Fundaşul, în vârstă de 22 de ani, s-a alăturat lotului în iarna anului 2020. Contractul semnat miercuri expiră în 2026.

Clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a anunţat, marţi, prelungirea contractului mijlocaşului Nicolae Păun.

”Clubul Sepsi OSK a ajuns la un acord cu Nicolae Păun pentru prelungirea contractului, astfel el va face parte din lotul echipei noastre până în vara anului 2027. 

Mijlocaşul, în vârstă de 24 de ani, a sosit la Sfântu Gheorghe în anul 2018. Îi urăm mult succes alături de Sepsi OSK!”, a fost anunţul celor de la Sepsi.

 

 

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Superliga

Ultimele articole Toate articolele