Rafael Nadal a fost învins în turul al doilea al turneului ATP 500 de la Barcelona.
Australianul Alex de Minaur (25 de ani, locul 11 ATP) l-a învins pe spaniolul Rafael Nadal (37 de ani, locul 644 ATP) în numai două seturi, scot 7-5, 6-1, după o oră şi 52 de minute de joc. Nadal a rezistat numai în primul set şi nu a dat semne că ar avea vreo problemă medicală în timpul meciului.
Rafael Nadal a revenit la turneul ATP 500 de la Barcelona după trei luni de absenţă, după accidentarea suferită la Brisbane, la începutul lunii ianuarie.
În turul al treilea, de Minaur va evolua împotriva învingătorului dintre germanul Daniel Altmaier şi francezul Arthur Fils.