PSG s-a impus fără probleme cu Montpellier, 5-0, într-un meci transmis în direct de Look Sport 2. Sarabia a deschis scorul rapid, încă din minutul 8, după care adversarii Parisului au rămas în 10. La o fază la care Mbappe a scăpat spre poartă, în minutul 17, portarul Bertaud a ieşit în afara careului şi a făcut henţ, iar arbitrul i-a arătat direct cartonaşul roşu.
Gazdele s-au dezlănţuit, iar Di Maria a făcut 2-0, în minutul 41, după care Congre a marcat în propria poartă cu un minut înainte de finalul primei reprize.
Mbappe şi Kurzawa şi-au trecut numele pe lista marcatorilor în partea secundă a jocului, iar Parisul se impune la scor. Cu 55 de puncte, PSG e lider detaşat, la 13 puncte distanţă de Marseille, însă echipa din Provence are un meci mai puţin disputat. De cealaltă parte, Montpellier se află pe poziţia a patra cu 33 de puncte.