Update: Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, în etapa a 16-a a Ligii 2 Casa Pariurilor:
Citește și
- Unirea Constanţa – Politehnica Iaşi 1-2
- CSC 1599 Şelimbăr – CSC Dumbrăviţa 0-3
- Politehnica Timişoara – AFK Csikszereda 2-1
- Progresul Spartac – CSM Slatina 1-1
- Oţelul Galaţi – Metaloglobus Bucureşti 3-0
- Viitorul Pandurii – Ripensia Timişoara 3-1
- Unirea Dej – Minaur Baia Mare 1-1
Partida Fotbal Club Braşov – Dinamo este programată la ora 13:15.
Politehnica Timişoara – Csikszereda Miercurea Ciuc, meci contând pentru etapa a 16-a din sezonul regular al Ligii a 2-a, se va disputa sâmbătă, începând cu ora 11:00. Partida este transmisă în direct de către Prima Sport 1 şi poate fi urmărită online prin intermediul platformei www.PrimaPlay.ro.
Cu 25 de puncte acumulate în 15 etape, Csikszereda Miercurea Ciuc se clasează pe locul al 6-lea, ultimul care asigură calificarea în play-off-ul de promovare al Ligii secunde. Ciucanii se află la o ”lungime” distanţă de ocupanta poziţiei a 5-a, Unirea Dej, şi au acelaşi punctaj cu Gloria Buzău, de pe locul 7, dar un golaveraj superior (21-11 faţă de 21-17).
Cu toate că forma grupării Csikszereda nu este deloc una încurajatoare, o înfrângere, două victorii şi două egaluri în ultimele 5 jocuri din Liga a 2-a, trupa din Miercurea Ciuc nu îşi mai permite niciun pas greşit, cu 4 etape rămase de disputat înaintea finalului sezonului regular.
Mai ales că întâlnesc ultima clasată din campionat. Politehnica Timişoara a strâns doar 9 puncte rezultate dintr-o victorie şi 6 remize. Cele 8 eşecuri suferite au făcut formaţia de pe râul Bega să aibă un golaveraj dezastruos de 8 goluri marcate şi 21 primite, specific unei echipe ce pare condamnată la retrogradare în Liga a 3-a.
- În cele 6 meciuri dintre cele două divizionare secunde, Csikszereda s-a impus de 4 ori, Politehnica o singură dată, iar o altă partidă s-a terminat la egalitate.