Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat clar pe teren propriu, 4-0, cu FC Voluntari, într-un meci din etapa a 29-a, penultima a sezonului regulat al Superligii.
Golurile au fost marcate de Ştefănescu ’11 (penalty), ’61, Varga ’52 şi Matei ’58.
Nicolae Dică are o situaţie extrem de complicată la ilfoveni, cu doar 2 puncte în 7 partide. Tehnicianul este însă optimist cu privire la şansele de salvare de la retrogradare.
Citește și
”Mai comentez arbitrajul la 4-0 şi la câte ocazii au avut? Nu are rost. Noi nu am fost bine şi trebuie să vedem ce vom face de mâine, pentru a arăta bine la meciul cu ‘U’ Cluj. Am făcut o parte secundă foarte proastă, jucătorii care au venit de pe bancă nu au adus un plus.
(n.r. dacă Voluntari poate evita barajul de retrogradare) Normal că ne putem salva, nu este o diferenţă mare la înjumătăţire.
Am mizat pe acest lucru, să vin cu jucătorii care au evoluat mai puţin, jucători cu experienţă. Aceştia sunt jucătorii, cu ei mergem în continuare. Avem încredere că putem să salvăm echipa”, a spus Dică.