Neluţu Varga, patronul lui CFR Cluj, a anunţat numele antrenorului care o va prelua pe CFR Cluj, după plecarea lui Dan Petrescu în Coreea de Sud, la Jeonbuk Motors.
Citește și
Varga a dezvăluit că Andrea Mandorlini va veni miercuri la Cluj pentru a finaliza negocierile şi pentru a semna contractul cu formaţia ardeleană.
”Sper că nu mai apare nicio surpriză cu Mandorlini. Miercuri ne vom vedea şi sunt şanse mari să semneze. Pe 15 iunie avem reunirea lotului.
Sunt foarte bucuros că l-am convins pe domnul Mandorlini şi sunt sigur că va fi bine”, a declarat Neluţu Varga, patronul clujenilor, potrivit digisport.ro.
Mandorlini le-a adus în 2010 ardelenilor titlul de campioni ai României, dar şi Cupa şi Supercupa. Acesta a ajuns la Verona după ”aventura” de la CFR şi acolo a reuşit să o aducă pe Verona din Serie C în Serie A. Apoi a mers la Geneo, de unde a fost dat afară după doar 6 meciuri, urmând să antreneze Cremonese şi Padova.
În acest moment, experimentatul antrenor italian vine după o experienţă dezamăgitoare la Mantova, unde formaţia a retrogradat în Serie D cu el pe bancă.