Tehnicianul rapidist Adrian Mutu a declarat, sâmbătă seară, după partida cu FC Voluntari, scor 4-1, că îl bucură faptul că echipa sa este neînvinsă de şapte meciuri, însă îl deranjează doar golul primit pe final.
“Am avut un meci reuşit, nu numai la nivel de goluri, ci în general. Era important să câştigăm trei puncte. Mă bucur că suntem neînvinşi de şapte meciuri. Suntem cu un moral foarte bun. Singurul lucru care mă deranjează este faptul că am primit gol în ultimele secunde ale meciului”, a spus Mutu la posturile care transmit Superliga.
FC Rapid a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa FC Voluntari, în etapa a XXIV-a din Superligă.