Farul Constanţa a dispus în deplasare, scor 2-0, de formaţia Dinamo Bucureşti, într-un meci din etapa a zecea a Superligii. Oaspeţii au jucat o jumătate de oră în inferioritate numerică.
Gică Hagi s-a enervat brusc la interviu, atunci când s-a adus în discuţie faptul că Adrian Mazilu nu ar avea şanse să joace la prima echipă a celor de la Brighton. Tânărul fotbalist va face pasul la gruparea din Premier League în această iarnă.
Citește și
”Nu ştiu nimic despre ce urmează la Brighton. Ce să îl afecteze?
Vorbeşte prostii, se bagă în seamă. Nu a avut nicio legătură cu toată mutarea. Transferul s-a făcut prin altcineva. El vrea doar să audă lumea şi de el. Mazilu ştie unde merge.
Sunt nişte prostii spuse înaintea unui meci! Spuse de un om care se dă pe lângă el. Numai prostii spune! Are o ieşire total neinspirată. E un băiat tânăr. Nu poate anticipa ce urmează peste 3 luni.
A fost el la Brighton? Stă şi se bagă în seamă! Vorbe, inclusiv de la Giovanni. S-a venit cu oferta scrisă, aşa s-a făcut transferul!” a răbufnit Hagi, la flash-interviuri.