Monaco continuă să se îndepărteze de un loc care i-ar permite din sezonul viitor să evolueze în Europa League şi se află mai aproape de poziţiile de retrogradare. În direct pe Look Sport 2, oaspeţii au deschis scorul prin Ajorque, cu cinci minute înainte de finalul primei reprize. La un contraatac excelent, în viteză, atacantul a apărut perfect la centrarea lui Dias şi a reluat în plasă din 3-4 metri.
Tot Strasbourg a marcat prima şi în repriza secundă. Thomasson a majorat diferenţa în minutul 66, iar Mitrovic a dus scorul la 3-0 pentru echipa din Alsacia, din minutul 74. Monaco a reacţionat tardiv. Jovetic a marcat golul de onoare cu patru minute înainte de final, stabilind şi scorul final, 1-3.
După această victorie, Strasbourg face 30 de puncte şi urcă pe locul 7. Monaco, în schimb, navighează în ape tulburi. Cu 29 de puncte, mongeascii sunt abia pe locul 12. Totuşi, diferenţa de puncte care îi desparte de locul 6, ultimul care duce în Europa League şi care este ocupat de Lille, echipă care are 31 de puncte nu ar trebui să fie irecuperabilă, însă cu o singură condiţie. Pentru ca Monaco să poată emite pretenţii, trebuie să evite sincope precum cea din această seară.