Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu, 2-1, cu Farul Constanţa, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Superligii.
Gică Hagi s-a bucurat de faptul că elevii săi au revenit după ce au fost conduşi. ”Regele” l-a remarcat pe Ionuţ Cojocaru, însă a punctat că tânărul jucător mai are nevoie de condiţie fizică.
Citește și
”Un aspect foarte bun a fost că am revenit de la 0-1. În ultimele minute ne-am apărat cum am putut în faţa unui adversar bun. Această victorie ne dă încredere şi vom vedea mai departe.
La Cojocaru e bine că a dat gol. A început bine, a intrat şi a marcat. El are nevoie de continuitate. Fizic nu e la nivelul primei ligi. Duce 45 de minute, poate 60. Mai mult e greu. El mereu a fost un jucător talentat. Faceţi-l perlă acum, haideţi!
Eu am făcut 5 schimbări, am introdus doar jucători tineri. Asta e mentalitatea noastră. La un moment dat o pierduserăm, dar revenim la origini.
Am pierdut puncte mari la Sepsi, aşa e în play-off. Toate echipele sunt foarte bune. Micile detalii fac diferenţa. Azi am fost mai eficienţi decât Craiova”, a declarat Hagi, la flash-interviuri.