Mario Camora a ajuns la 35 de ani, dar nu se gândeşte să se retragă din fotbal. În continuare este unul dintre cei mai buni fotbalişti din Casa Liga 1, fiind chiar căpitanul campioanei CFR Cluj. Atunci când va renunţa la cariera de jucător, Camora ia în calcul să înceapă cursurile de antrenor.
Vrea să activeze în fotbal în continuare, din postura de principal. Mario Camora a vorbit deschis despre planurile sale, dar şi despre detaliile din viaţa personală, în emisiunea ”Meciul vieţii”, de pe Look Sport +.
Citește și
”Vreau să mă fac antrenor după ce mă retrag, asta e prima opţiune pe care o am. Nu mă văd într-un birou închis. Nu ştiu ce va fi mâine, dar vreau să mă fac antrenor, asta e în gândul meu în acest moment. Trebuie să vrei să câştigi cât mai mult, să vrei să fii mai bun!”, a declarat Mario Camora.
Camora mai are şi un talent ascuns, cântatul. Cu toate acestea, nu se gândeşte să se reprofileze, chiar dacă ascultă muzică îndiferent de moment.
”Muzica mă face fericit. Şi când îţi e bine, şi când nu îţi e bine, asculţi muzică. Eu ascult muzică mereu, chiar şi când merg la stadion. Mă ajută să mă concentrez”, a mai spus Mario Camora.
Ajuns în 2011 la CFR Cluj, Camora a prins 419 meciuri în tricoul ardelenilor, a marcat de 10 ori şi a oferit 35 de pase decisive. Are câştigat şi cinci campionate.