Naţionala de handbal feminin a României a învins la Skopje, reprezentativa Spaniei, scor 28-27 (12-11), în primul meci din grupa principală II a competiţiei.
Golul victoriei a fost marcat cu două secunde înainte de final de Bianca Bazaliu.
Principalele marcatoare pentru România au fost Pintea 7 goluri, Buceschi 6, Neagu 5, iar din echipa Spaniei s-au remarcat Gutierrez şi Gonzalez, cu câte 4 reuşite.
În urma rezultatului, România obţine primele 2 puncte în clasamentul grupei II.
Tot vineri, în primul meci al zilei din grupă s-a înregistrat şi prima surpriză, Olanda - Germania 28-36.
Duminică se vor juca partidele dintre Franţa - Muntenegru şi Olanda - Spania, iar România va juca abia în 15 noiembrie, cu Muntenegru (ora 19.00), atunci când e programată şi disputa dintre Franţa - Germania. În ultimul meci din grupa II, tricolorele vor juca în 16 noiembrie, cu Germania (ora 16.30).
România s-a calificat în grupa II, după următoarele rezultate în grupa C preliminară: 28-29 cu Olanda, 21-35 cu Franţa şi 31-23 cu Macedonia de Nord.
În grupa principală I s-au jucat, marţi, primele partide, între Ungaria - Danemarca 27-29 şi Croaţia - Slovenia 18-26, iar sâmbătă vor avea loc meciurile Norvegia - Suedia şi Croaţia - Danemarca.
Minutul 60: Final de meci! Grozav aruncă năpraznic şi marchează, ibericele egalează, dar cu 3 secunde înainte de final Bazaliu aruncă aproape de la mijlocul terenului şi ne aduce victoria. FABULOS! Câştigăm cu 28-27!
Citește și
Minutul 55: Buceschi depăşeşte două adversare şi restabileşte egalitatea. Este 25-25.
Minutul 49: Badea apare foarte bine pe semicerc şi revenim la cârmă! Este 21-20.
Minutul 45: Spania a preluat pentru prima dată în acest meci conducerea pe tabelă. Badea înscrie un gol crucial şi egalează, 19-19.
Minutul 41: Crina Pintea pivotează foarte bine dintr-o zonă dificilă. Ibericele au cele mai bune momente din meci şi recuperează mult. Conducem cu 16-15.
Minutul 34: Grozav aruncă perfect de la distanţă. Scorul devine 14-12.
Minutul 30: Ibericele înscriu la ultimul atac şi reduc diferenţa. La pauză este 12-11, după ce am condus de mai multe ori cu trei goluri.
Minutul 27: Pintea înscrie în stilul caracteristic şi scorul devine 12-9.
Minutul 14: Buceschi profită de un culoar lăsat liber. România conduce cu 7-4
Minutul 7: Neagu înscrie dintr-o poziţie incomodă. Conducem cu 4-3.
Minutul 1: Crina Pintea profită de o respingere a portarului şi deschide scorul.
Minutul 1: A început partida de la Skopje!
-------------------------------
Ibericele au terminat prima fază a competiţiei cu o singură victorie: 23-21 cu Germania şi au cedat categoric cu Muntenegru, 30-23. Surprinzător, acestea au pierdut şi cu Polonia, la limită, 22-21.
România a încheiat grupa preliminară C cu rezultatele: 28-29 cu Olanda, 21-35 cu Franţa şi 31-23 cu Macedonia de Nord.
Meciurile din grupele principale se vor juca între 10-16 noiembrie. România va juca în ordine cu Spania (vineri), cu Muntenegru (15 noiembrie) şi cu Germania (16 noiembrie).
Doar primele două clasate în grupele principale obţin calificarea în semifinale, programate în 18 noiembrie. Finalele pentru medalii vor avea loc în 20 noiembrie.
Campioana europeană din 2022 se va califica automat la Jocurile Olimpice din 2024, precum şi la Campionatul Mondial din 2023, la Mondiale urmând să se califice şi medaliatele europene cu argint şi bronz. CM de anul viitor va avea loc între 30 noiembrie - 17 decembrie, în Danemarca, Norvegia şi Suedia.