CFR a remizat, 1-1, contra Dinamo şi se distanţează la trei puncte în spatele FCSB-ului.
La finalul partidei, Mandorlini a vorbit despre prestaţia echipei sale, dar s-a declarat şi impresionat de cum a jucat adversara.
Citește și
”Este o senzaţie puţin neplăcută. În prima repriză nu ne-am descurcat prea bine, le-am spus şi băieţilor, cum am făcut şi duminică cu Sepsi... Prima repriză nu a fost bună, dar în a doua ne-am creat ocazii.
Portarul lui Dinamo a fost foarte bun, a trebuit să şi riscăm. Pe măsură ce trecea timpul eram tot mai convins că putem câştiga meciul... E puţin neplăcut, dar trebuie să o felicit pe Dinamo, a avut o evoluţie de apreciat.
Nu ştiu dacă ne-a surprins Dinamo, trebuia noi să fim mai incisivi, aşa e fotbalul. Ei au fost mai lucizi, au preluat conducerea după o minge bâlbâită şi apoi au trăit din acea fază întreaga repriză.
Trebuia să facem mai mult, aşa cum am făcut şi cu Sepsi. Atunci am primit noi penalty şi s-a schimbat cursul jocului, acum a deschis scorul Dinamo. Aşa sunt meciurile, în a doua repriză am avut ocazii mari şi am fi putut să câştigăm”, a spus Andrea Mandorlini.