Manchester United a câştigat duminică, pe teren propriu, întâlnirea cu formaţia West Ham United, scor 1-0, ultimul meci al etapei a 14-a din Premier League. Duelul a fost transmis în direct pe Prima Sport 1 şi www.primaplay.ro.
Cu Cristiano Ronaldo titular, Manchester United a deschis scorul în minutul 38, când Marcus Rashford a reluat cu o lovitura de cap centrarea lui Eriksen. În continuare, West Ham, viitoarea adversară a echipei FCSB în ultimul meci din grupele Conference League, a avut câteva ocazii, dar scorul nu s-a mai schimbat.
Citește și
Manchester United este pe locul 5 în Premier League, cu 23 de puncte, iar West Ham se află pe locul 13, cu 14 puncte.
Arsenal, demonstraţie de forţă! ”Tunarii” au învins Nottingham Forest cu 5-0
Arsenal a învins duminică, pe teren propriu, formaţia Nottingham Forest, scor 5-0, într-un meci contând pentru etapa a 14-a din Premier League, LIVE pe Prima Sport 1 şi www.primaplay.ro.
Arsenal a condus la pauză doar cu 1-0, după ce Gabriel Martinelli a deschis scorul în minutul 5, dintr-o centrare a lui Bukayo Saka. Acesta din urmă s-a accidentat însă în minutul 27 şi i-a lăsat locul lui Reiss Nelson, jucătorul care a schimbat faţa meciului în repriza secundă.
Mai întâi, Reiss a reuşit o dublă, în minutele 49 şi 52, iar în minutul 47 i-a pasat decisiv lui Thomas Partey, care a pus pe tabelă al patrulea gol al gazdelor. Scorul final a fost stabilit în minutul 78 de Martin Odegaard, care a înscris pentru 5-0.
Arsenal a revenit pe primul loc în clasament, cu 31 de puncte, două mai mult decât Manchester City. Nottingham rămâne ”lanterna roşie” în Premier League, cu doar 9 puncte din 13 meciuri disputate.