Juventus Torino nu a reuşit decât un egal, 2-2, pe teren propriu, cu Sassuolo, într-un meci disputat azi şi transmis în direct de Look Plus. Gazdele au deschis scorul după 20 de minute de joc prin Bonucci şi toată lumea se aştepta la un festival de goluri şi la o victorie facilă a liderului. N-a fost aşa, iar oaspeţii au egalat rapid, după doar 3 minute, când Boga a făcut 1-1. După pauză, Sassuolo a lovit din nou. Caputo a marcat la doar 2 minute de la reluarea jocului, iar Juventus a avut nevoie de un penalty, transformat în minutul 68 de Ronaldo, pentru a evita un eşec ruşinos.
După acest rezultat de egalitate, Juventus se menţine momentan pe primul loc în Serie A. Campionii en titre au 36 de puncte, cu două mai multe decât Inter. Numai că principala urmăritoare a torinezilor are un meci mai puţin şi va evolua azi, pe teren propriu, cu modesta Spal.