Poli Iaşi a promovat matematic în Superliga, după ce a învins cu 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 2.
Citește și
Imediat după fluierul de final, fanii au declanşat fiesta în Copou şi au pătruns pe teren, pentru a celebra alături de jucătorii lui Leo Grozavu.
Tehnicianul a reuşit să îi readucă pe prima scenă fotbalistică pe cei de la Iaşi şi a punctat că obiectivul e câştigarea fiecărui meci din acest sezon.
”Felicitările trebuie adresate tuturor, jucători, staff-uri, că a mai fost un staff înaintea noastră, conducerea administrativă şi suporterii care au fost alături de noi.
Până la urmă, rezultatul este cel ce rămâne. Băieţii i-au adus pe fani. Românul este suporter de rezultat, când merge treaba, vine la stadion.
Vrem să terminăm cu capul sus campionatul, vom juca fiecare meci la victoria. E bine că suntem singura echipă neînvinsă din play-off”, a spus Grozavu, la finele partidei.