FC Sevilla a învins în deplasare, scor 2-0, formaţia Las Palmas, într-un meci al etapei a 31-a din La Liga.
Gazdele au rămas în zece încă din minutul 6, când Saul Coco a primit direct cartonaş roşu, iar oaspeţii au profitat de avantajul numeric pe final de repriză, când Nemanja Gudelj a centrat şi Youssef En-Nesyri a deschis scorul înscriind cu o lovitură de cap în minutul 43. Al doilea gol al andaluzilor a venit în prelungiri, minutul 90+3, marcat de Dodi Lukebakio, pe contraatac şi FC Sevilla s-a impus cu 2-0.
Citește și
În clasament echipa lui Quique Sanchez Flores este pe locul 13, cu 34 de puncte, iar Las Palmas se află un loc mai sus, pe 12, cu 37 de puncte.