Juventus Torino a învins duminică, în deplasare, scor 2-1, formaţia Salernitana, în etapa a 19-a din Serie A.
Torinezii au marcat golul victoriei în minutele de prelungire.
Citește și
În prima repriză de la Salerno, Juventus a avut posesia, dar gazdele au reuşit să deschidă scorul, în minutul 39, prin Giulio Maggiore. Autorul golului, Maggiore, a fost însă eliminat pentru al doilea cartonaş galben, în repriza secundă, lăsându-şi echipa în inferioritate numerică din minutul 53. Golul egalizator al oaspeţilor a venit în minutul 65, când a marcat Iling Junior.
Juventus a înscris al doilea gol, cel al victoriei, în minutul 90+1, prin Dusan Vlahovic, iar torinezii, cu al 14-lea succes stagional, se află pe locul secund în clasament, cu 46 de puncte, la doar două puncte de liderul Inter Milano.
Salernitana este ultima clasată, a 20-a, în Serie A, cu doar 12 puncte.