Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei ”U” Cluj, crede că a reuşit să creeze un grup unit la Cluj, cu Universitatea, şi este mulţumit de rezultatul de egalitate obţinut sâmbătă, la Ovidiu, 1-1 cu Farul.
”Am făcut un meci destul de bun în anumite momente. Un rezultat care mă mulţumeşte. Mă preocupă acum cum să fac să aduc aceşti jucători care au valoare la un nivel bun de pregătire. Masoero s-a accidentat, sper să nu fie ceva grav pentru că e un jucător foarte important pentru noi.
Citește și
E un rezultat echitabil şi un rezultat mare pentru noi, obţinut cu echipa campioană. Mi-aş dori foarte mult să ajungem în play-off, nu numai eu ci şi jucătorii, cei care investesc, suporterii. Ar fi un vis frumos”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Farul Constanţa a terminat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu ”U” Cluj, în etapa a 13-a din Superliga.
La Ovidiu, clujenii au deschis scorul în minutul 16, când Cîmpanu a profitat de o neînţelegere între portarul Aioani şi Grameni. Farul a dominat apoi prima repriză, dar nu a reuşit să înscrie. Egalarea a venit abia în minutul 66, de la golul lui Tudor Băluţă, care a primit o pasă extraordinară de la Budescu.
S-a terminat 1-1, Farul a făcut primul egal în acest sezon şi e pe locul 6, cu 19 puncte. ”U” Cluj are 16 puncte şi ocupă poziţia a 8-a.