Bayer Leverkusen a câştigat duminică derby-ul Rinului, la Koln, învingând cu 2-0 echipa locală, FC Koln. „Aspirinele” au ajuns la 34 de meciuri consecutive fără înfrângere.
Gazdele au rămas în zece din minutul 14, când Jan Thielmann a fost eliminat cu roşu direct pentru un atac la Granit Xhaka. Elevii lui Xabi Alonso au trecut în avantaj în minutul 38, prin Jeremie Frimpong, iar în minutul 73 Alejandro Grimaldo a stabilit scorul final, 2-0 pentru Bayer Leverkusen.
Citește și
Echipa „aspirinelor” a ajuns la 34 de meciuri consecutive fără înfrângere conducând în clasament, cu 64 de puncte, cu zece mai multe decât Bayern Munchen, echipa de pe locul secund. FC Koln e pe locul 16, cu 17 puncte.