Viitorul s-a impus fără emoţii în faţa celor de la FC Voluntari, 4-0, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii 1. După o primă repriză în care au înscris o singură dată, prin Iancu, în minutul 16, dobrogenii s-au dezlănţuit în partea a doua a meciului când au marcat, rând pe rând, Ganea (55), Houri (82) şi Rivaldinho (87).
După acest succes, Viitorul urcă din nou pe locul 2, cu 15 puncte, la numai 2 puncte în spatele liderului CFR. De cealaltă parte, FC Voluntari se află pe poziţia a 11-a, cu 5 puncte.