Napoli a terminat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 2-2, cu gruparea AC Fiorentina, într-un meci al etapei a 37-a din Serie A.
Amir Rrahmani i-a adus pe oaspeţi în avantaj foarte repede, în minutul 4, după un corner executat de Politano. Fiorentina a egalat dintr-o lovitură liberă superbă a lui Cristiano Biraghi, bară-gol în minutul 40.
Citește și
După numai două minute Mbala Nzola a marcat pentru gazde şi echipa viola a intrat în avantaj la cabine, scor 2-1. Kvaratskhelia a egalat din lovitură liberă, înscriind imparabil în minutul 57.
Napoletanii au trecut pe lângă victorie şase minute mai târziu, când Politano a trimis în bară. Arbitrul Matteo Marchetti a dictat penalti pentru gazde în minutul 80, după un contact între Lobotka (Napoli) şi Belotti (Fiorentina), dar după consultarea VAR decizia a fost revocată. S-a încheiat la egalitate, scor 2-2, iar în clasament, cele două echipe sunt vecine.
Fiorentina este pe locul 8, ultimul care asigură prezenţa în cupele europene, cu 54 de puncte, în timp ce Napoli se află pe locul 9, cu 52 de puncte.